Lucrările de proiectare și execuție pentru Pasajul Doamna Ghica sunt în plină desfășurare și se referă la execuția unui pasaj suprateran la intersecția străzilor Șoseaua Colentina cu Strada Doamna Ghica, în teritoriul administrativ al sectorului 2 din Municipiul București, având o orientare generală Sud Est. 

Beneficiarul investiției este Primăria Municipiului București iar proiectantul și executantul este Trustul de Clădiri Metropolitane S.A. 

Obiectul principal de investiții este reprezentat de realizarea pasajului pe strada Doamna Ghica peste șoseaua Colentina. Prin realizarea obiectivului de investiții se va încuraja politica de transport în comun, se va fluidiza traficul pe direcția Est-Vest (care în prezent se desfășoară în condiții dificile de siguranță și confort) iar transportul cu mașinile private va fi descurajat. Crearea unor alternative de transport durabile și atractive va conduce la creșterea accesabilitătii și conexiunii cu alte rute de transport. In același timp, se va facilita accesul permanent, rapid și în siguranță a mașinilor de intervenție (poliție, pompieri, salvare) și reducerea timpului de deplasare.

Soluția propusă de TCMB a vizat îmbunătățirea pasajului din punct de vedere estetic cât și evitarea perturbării traficului pe perioada de execuție a lucrărilor. Optimizarea proiectului vizează infrastructura și suprastructura pasajului fiind propuse soluții viabile în concordantă cu prevederile Planului de mobilitate urbană durabilă 2016-2030 pentru Regiunea București – Ilfov cu rețele de utilități aflate în corpul amplasamentului și cu asigurarea continuității circulației transportului urban pe șine. 

Pasajul este prevăzut cu 4 benzi/ 2 sensuri, lungimea pasajului este de 216.00m/ 1.00 km, viteza de proiectare de 50 km/h iar rampele de acces au lungimi de câte 96.00 m/ panta longitudinală constantă de 4.00%.

Astfel, sunt asigurate cate 2 benzi de circulație pe sens de cate 3.50 m și o bandă de încadrare de 1.00 m. 

Soluția optimizată proiectată de TCMB cuprinde o variantă de perspectivă și anume, dimensionarea pasajului a luat în calcul și posibilitatea amenajării unei linii de transport în comun electrificată de tip tramvai. În această variantă se pot amenaja 2 linii de tramvai în axul podului, separate de carosabil prin borduri prefabricate.

Fiind un proiect esențial pentru fluidizarea traficului din București, Pasajul Suprateran Doamna Ghica a devenit în acest sens un proiect prioritar pentru Trustul de Clădiri Metropolitane S.A., pentru care se lucrează cu seriozitate, in parametri optimi pentru desfășurarea unui trafic in condiții de siguranță și confort, pe toată perioada anului.

Lucrările la obiectivul de investiții ‘Penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea’, unul dintre obiectivele esențiale pentru fluidizarea traficului în zona de vest a Capitalei, sunt în grafic! 

În prezent lucrăm la infrastructura rutieră, relocăm și modernizăm rețelele edilitare pe tronsonul cuprins intre strada Brașov și Strada Râul Doamnei. 

În perioada imediat următoare vor fi consemnate sumele aferente exproprierilor pentru tronsonul 2 al lucrării, de la strada Râul Doamnei până la strada Valea Oltului. 

Urmează să începem demolările pe acest tronson și începerea efectivă a lucrărilor! 

Noua arteră, care va avea aproximativ 6 km, va avea cale dublă de tramvai, 2 benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete cu dublu sens, trotuare și spații verzi intre acestea și partea carosabilă. 

Totodată, vom mai realiza și un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri.

Proiectul începe pe Bulevardul Ghencea, de la Terminalul Tramvaiului 41, traversează intersecția cu Str. Brașov, se continuă cu Prelungirea Ghencea, se intersectează cu principalele străzi și se termină la intersecția cu Centura Municipiului București, într-un nod intermodal. 

Toate intersecțiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate, iar cele cu străzile Brașov, Valea Oltului și Râul Doamnei vor fi semaforizate. 

Este important de menționat că proiectul propus se va corela cu Nodul Rutier de la Domnești care se află sub coordonarea CNAIR, prin care se realizează legătura cu Centura București.

Parcul Tineretului este mai bogat cu 560 de arbori! În doar două zile, 28 și 29 octombrie parcul a fost populat cu arbori din diverse specii, precum stejar pedunculat, stejar roșu, frasin, arțar și tei pentru a marca cei 560 de ani de atestare documentară a orașului București.

Acest demers reprezintă în egală măsură  un pas înainte pentru o Capitală mai verde şi pentru un aer mai curat.

La campania de plantare a participat și Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea pentru care creșterea spațiului verde din capitală reprezintă una dintre priorități, alături de  achiziţia de mijloace de transport în comun nepoluante şi vinieta Oxigen. 

“Îmi doresc ca acest demers să fie un mesaj şi un îndemn pentru fiecare dintre noi că, ori de câte ori plantăm un copac, a doua zi vom respira un aer mai proaspăt şi mai curat”, a declarat primarul general al capitalei, Gabriela Firea.

Exemplarele plantate sunt din diverse specii, precum stejar pedunculat, stejar roșu, frasin, arțar, tei, potrivit angajamentelor încheiate de Primăria Municipiului București cu beneficiarii avizelor de specialitate emise, pentru revigorarea patrimoniului verde al parcului și îmbunătățirii calității mediului.

Din cei 560 de arbori plantați în cadrul acțiunii, 315 exemplare au fost furnizate de Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A. ca urmare a defrișării arborilor în vederea realizării obiectivului de investiţii „Pasaj Dna. Ghica”.

Celelalte 245 de exemplare au fost furnizate de persoane juridice pentru realizarea de plantări în compensarea arborilor defrișați pentru realizarea de lucrări pe terenuri proprietate privată.

Plantarea arborilor s-a realizat cu sprijinul personalului din cadrul Direcției de Mediu a Primăriei Capitalei, Trustului de Clădiri Metropolitane București S.A., Companiei Municipale Parcuri și Grădini București S.A., Companiei Municipale Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București S.A. și Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, administratorul Parcului Tineretului.

Beneficiarul Compania Municipala Imobiliara a semnat un contract de proiectare si executie cu Compania Trustul de Cladiri Metropolitane in data de 5.08.2019 pentru proiectarea si executia unui imobil de locuinte sociale S+P+11E, acesta fiind FAZA I, parte din dezvoltarea rezidentiala a 900 de locuinte.

Suprafața terenului este de 3532 mp, suprafața construită de 1457,70 mp și suprafața construită desfășurată de 12711,25 mp.

Construcția este împărțită în două tronsoane structurale, având același regim de înălțime. Subsolul extins în suprafața de 2371,45 mp va conține funcțiunea de parcaj, spații tehnice și 2 adăposturi de apărare civilă, respectiv 12 nivele supraterane ce găzduiesc funcțiunea de locuire cu un total de 114 apartamente și Servicii Comunitare la parter. 

Totalul locurilor de parcare asigurate prin proiect este de 156, 92 parcări la subsol și 64 parcări exterioare accesibile prin aleea carosabilă de incinta poziționată pe latura estică a terenului. Sunt prevăzute spații verzi pe o suprafață totală de 1294,15 mp (36,63% din suprafață terenului) organizate în plantații la teren, jardiniere, terase plantate și dale înierbate pentru parcările de suprafață.

Apartamentele vor avea destinația de ansambluri de locuințe în vederea închirierii acestora. Imobilul are o poziționare extrem de bună și este ușor accesibil în continuarea cartierelor Drumul Taberei și Ghencea și în calea de acces către comunele limitrofe ale Bucureștiului: Domnești, Clinceni, Bragadiru. Terenul se poziționează în centrul unei importante aglomerări urbane cu perspective majore de dezvoltare și pe viitor. Ca facilități importante în zonă putem enumera prezența unor importante centre comerciale, piețe, 2 mall-uri și nu mai puțin de 14 grădinițe, 11 școli generale și 6 licee.

Zona atrage investiții importante din partea unor retaileri de renume iar infrastructura este în  curs de dezvoltare prin lărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea la două benzi pe sens, cu linie mediană de tramvai. Demararea construcției Pasajului Domnești și finalizarea execuției noii linii de metrou din Drumul Taberei, așteptată către finalul anului, vor asigura accesul oriunde în București și o ieșire facilă prin Centura Bucureștiului către orice destinație, indiferent dacă se va folosi transportul în comun ori mașină personală. 

Având o deschidere generoasă de aproape 80 de metri la strada principală, Bd. Prelungirea Ghencea, terenul în formă regulată de paralelogram a permis dezvoltarea unui proiect amplu cu costuri reduse de edificare. 

Proiectul rezidențial propune un număr de 900 apartamente moderne în cele 8 clădiri cu și regim de înălțime de 11 nivele. 

PROIECT ASTEPTAT DE 30 DE ANI!